Conducerea sub influență

Conducerea sub influență este o problemă, legea română fiind foarte strictă în ceea ce privește consumul băuturilor alcoolice de către șoferi. Limita permisă de alcool este 0.0 mg/L în acest moment.

Conducerea cu o concentrație de alcool în sânge între 0 și 0.8 mg/L va atrage aplicarea unei amenzi și suspendarea permisului de conducere.

Dacă această valoare depășeste 0.8 mg/L, șoferul va fi răspunzător pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal.

Pedeapsa penală pentru conducerea sub influență

Codul penal prevede o pedeapsă de la 1 la 5 ani de închisoare sau o amendă penală pentru conducerea sub influență.

Deși pedepsele aplicate pentru această infracțiune sunt adesea suspendate și nu ajung să fie executate , în cazul unei concentrații alcoolice foarte mari sau a producerii unui accident de circulație, este posibil ca pedeapsa să nu mai fie atât de ușoară.

Mai mult, în perioada urmăririi penale pentru această infracțiune, șoferul nu va avea dreptul de a conduce. După aplicarea unei pedepse, este posibil ca această interdicție să fie prelungită.

Ce trebuie să faci dacă ești prins conducând băut

Testarea șoferilor cu aparate alcooltest se face frecvent de către poliția rutieră. Orice șofer cu un rezultat al alcoolemiei în aerul expirat mai mare de 0.4 mg/L va fi supus unui test de sânge. Este important de știut că refuzul testului de sânge este, de asemenea, infracțiune și, deși legea prevede tot o pedeapsă de la 1 la 5 ani, poate fi considerată o infracțiune mai gravă și să atragă, în final, o pedeapsă mai mare.

Dacă ești prins conducând sub influență, sfatul nostru este să cooperezi cu poliția și să dai probele de sânge solicitate, cooperarea fiind un motiv justificativ al unei pedepse mai ușoare în asemenea situații.